EXTERN

Sesiunea plenară a Parlamentului European a fost scurtată şi se va încheia marţi seara

post-img

Sesiunea plenară din această săptămână a Parlamentului European va fi scurtată la o zi şi jumătate, faţă de patru zile în mod normal, din cauza temerilor legate de răspândirea epidemiei de coronavirus, a anunţat un reprezentant al PE.

Potrivit Agerpres, decizia a fost luată luni, 9 martie, într-o reuniune de urgenţă a Conferinţei preşedinţilor, din care fac parte preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, şi liderii grupurilor politice europarlamentare.

Membrii Parlamentului European vor discuta marţi despre coronavirus, tensiunile de la frontiera dintre Grecia şi Turcia şi viitorul buget pe termen lung al UE, însă nu vor supune la vot nicio rezoluţie.

Şedinţele de miercuri şi joi au fost anulate.

Iniţial sesiunea plenară din 9-12 martie a PE ar fi trebuit să se desfăşoare la Strasbourg, dar temerile privind creşterea riscurilor răspândirii coronavirusului au făcut ca ea să aibă loc la Bruxelles în mod excepţional.