EXTERN

Serviciile americane de informaţii: Virusul din China nu este sintetic, realizat în laborator, şi nici modificat genetic

Serviciile americane de informaţii au anunţat, pentru prima dată, că noul virus din China nu este sintetic, realizat în laborator, şi nici modificat genetic.

Rămâne totuşi marea întrebare, spun serviciile secrete americane, legată de originea coronavirusului.

Nu e clar, deocamdată, dacă epidemia a pornit de la un animal infectat sau dacă virusul a fost scăpat din greşeală din laboratorul de arme biologice din Wuhan.

Preşedintele Trump este însă convins de a doua variantă şi chiar spune că a văzut dovezi în acest sens.

Liderul american a acuzat China în repetate rânduri că nu spune adevărul şi a evocat ideea de a cere despăgubiri pentru daunele cauzate de COVID.

Printre variante se menţionează impunerea de noi taxe vamale sau posibilitatea ca SUA să nu mai achite Chinei datoriile.