EXTERN

Senatul Canadei a votat pentru legalizarea canabisului

post-img

Senatul Canadei a votat pentru legalizarea consumului de canabis în scop recreativ, informează AFP şi Reuters. Proiectul de lege a fost adoptat de senatori cu 52 de voturi pentru şi 30 împotrivă, cu amendamente.

Camera Deputaţilor urmează să se pronunţe ca for decizional asupra unor restricţii privind publicitatea şi asupra dreptului provinciilor de a decide dacă este permisă şi cultivarea plantei. Proiectul propus de guvern prevedea că fiecare canadian poate cultiva la domiciliu până la patru plante de cânepă din varietatea Cannabis indica, scrie Agerpres.

Consumul legal de canabis (marijuana) a fost una din promisiunile ale liberalilor canadieni în campania electorală încheiată cu victoria în alegerile federale din 2015.

Ministrul Sănătăţii, Ginette Petitpas Taylor, a precizat anul acesta că vânzarea canabisului va putea începe efectiv numai la câteva luni după legalizare, deoarece sistemul are nevoie de timp pentru implementarea corespunzătoare. Intenţia guvernului era de a lansa comercializarea în iulie, dar unele provincii şi structuri ale poliţiei au solicitat ceva mai mult timp.