EXTERN

Şeful NATO: Ne pregătim pentru o lume fără Tratatul privind Forţele Nucleare

post-img

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat joi la Bucureşti într-o conferinţă de presă comună cu Klaus Iohannis că, deşi mai sunt doar două zile până la expirarea termenului – limită dat de NATO Rusiei pentru a lua măsurile necesare ca să respecte Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), ”constatăm că nu exită nici un semn de progres în direcţia aceasta”.

”Ne pregătim pt o lume fără Tratatul privind Forţele Nucleare”, a spus şeful NATO.

Reamintim că secretarul de stat american, Mike Pompeo, a anunţat pe 4 decembrie că dacă Rusia nu îşi respectă obligaţiile din cadrul Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) în termen de 60 de zile, SUA nu se vor mai considera parte a acestui acord.

„SUA declară astăzi că Rusia a încălcat tratatul şi ne vom suspenda obligaţiile în 60 de zile, cu excepţia situaţiei în care Rusia îşi va respecta obligaţiile de o manieră verificabilă”, a declarat secretarul de stat american Mike Pompeo la finalul unei reuniuni cu omologii săi din cadrul NATO la sediul Alianţei Nord-Atlantice de la Bruxelles.

Miniştrii de externe din NATO au acuzat marţi Rusia de „încălcarea materială” a obligaţiilor asumate în cadrul Tratatului INF.

„Încălcarea INF de către Rusia erodează bazele unui control efectiv al armamentului şi subminează securitatea aliată”, urmărind „slăbirea generală a arhitecturii de securitate euro-atlantice”, se arată într-o declaraţie comună a miniştrilor de externe din NATO, reuniţi la Bruxelles.

Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare, semnat de Moscova şi Washington în 1987, interzice rachetele cu o rază de acţiune cuprinse între 500 şi 5.500 de km dotate cu focoase nucleare şi se consideră că a reprezentat baza arhitecturii securităţii Europei, reducând riscul unui atac nuclear. În martie, Rusia a prezentat noua sa rachetă de croazieră Novator 9M729, denumită şi SSC-8, care are o rază de acţiune mai mică de 500 de km, dar este mobilă.

Jens Stoltenberg a declarat joi că această rachetă poate lovi oraşele Europei.