EXTERN

Rusia şi Serbia au semnat un acord în domeniul cooperării nucleare

post-img

Rusia şi Serbia au semnat un acord de cooperare în domeniul energiei nucleare civile, a anunţat joi, într-un comunicat, constructorul rus de reactoare nucleare Rosatom, relatează Agerpres.

Acordul interguvernamental vizează construirea şi modernizarea unor reactoare nucleare în domeniul cercetării şi dezvoltării medicinei nucleare.

Preşedintele rus Vladimir Putin a efectuat joi o vizită în Serbia.

Acest nou acord, încheiat foarte rapid, după ce Rusia şi Serbia au semnat anul trecut, la Soci, alt acord în domeniu, ar putea semnala trecerea la etape mai concrete, scrie Reuters.

Rosatom a încheiat acorduri de cooperare în domeniul nuclear cu zeci de ţări în curs de dezvoltare.

Aceste acorduri nu sunt contracte de vânzare de reactoare nucleare de fabricaţie rusă. Ele pot reprezenta un prim pas către un asemenea contract, însă uneori au loc negocieri ani de zile, fără să se înregistreze progrese, scrie Digi24.