EXTERN

Rusia: Manechinele de vârsta a treia schimbă percepţia despre frumuseţe

În toată lumea, tinerele sunt favorite pentru majoritatea reclamelor şi spoturilor publicitare. În Rusia însă a apărut o nouă modă, a manechinelor de vârsta a treia, un fenomen care schimbă percepţia despre frumuseţe. Corespondentul TVR Liviu Iurea are detalii.

În pantaloni de culoare închisă, bluză albă şi  pe tocuri înalte, Margarita a devenit simbolul eleganţei simple mai ales pentru persoanele de vârsta a treia. De fapt asta a şi vrut să arate: că frumuseţea nu are vârstă.

Lui Igor i-a venit ideea de a crea o revistă dedicată persoanelor mai în vârstă, care pot apărea pe prima pagină şi la 60 şi la 70 şi la 80 de ani.

Aşa a apărut în urmă cu trei ani agenţia de modeling Old-Duska - pentru  bunicuţele  care vor să fie în pas cu moda şi  mereu cochete.

În Rusia moda se debarasează de anumite prejudecăţi. Ca să fii  atragător nu mai este  nevoie să îţi ascunzi ridurile sau şuviţele de păr alb.

Proiectul rusesc pare să fie o reţetă de succes. Tot mai multe pensionare încep să ducă un mod de viaţă activ şi sănătos, devin mai optimiste şi scapă de prejudecata că vârsta înaintată le aduce numai grji şi necazuri.