EXTERN

Rubla rusească a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii aproape doi ani

Rubla s-a depreciat în raport cu dolarul ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimii aproape doi ani. Pieţele financiare din Rusia au înregistrat astăzi noi pierderi.

Moneda rusească şi acţiunile marilor companii suferă după anunţul Statelor Unite privind noile sancţiuni comerciale pe care urmează să le impună Rusiei. Posibilele efecte provoacă îngrijorarea investitorilor străini.

În ultimele două zile, valoarea activelor ruseşti a scăzut simţitor, iar rubla s-a depreciat cu trei la sută faţă de dolar.

Piaţa rusă reacţionează în acest fel în ajunul celor două noi valuri de sancţiuni americane. Primul val va fi impus pe 22 august, din cauza implicării Rusiei în otrăvirea fostului agent rus Serghei Skripal în Marea Britanie. Al doilea val ar putea fi decis în scurt timp de Congresul american, dacă acesta va stabili că Rusia s-a amestecat în alegerile prezidenţiale din SUA în 2016.

Ambasada rusă la Washington a publicat azi o declaraţie în care a negat din nou implicarea Rusiei în cele două cazuri şi a calificat draconice sancţiunile americane.