EXTERN

Republica Democrată Congo va începe luni campania de vaccinare contra Ebola

post-img

Medicii din Republica Democrată Congo vor începe luni o campanie de vaccinare pentru limitarea răspândirii unei epidemii provocată de virusul Ebola cu potenţial letal, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii din această ţară, citată de Reuters şi AFP.

4.000 de doze de vaccin au fost expediate sâmbătă în Mbandaka, oraş în care săptămâna trecută au fost înregistrate primele cazuri de febră hemoragică într-o zonă urbană de la izbucnirea epidemiei declarată la începutul acestei luni, a declarat Jessica Ilunga, purtătoare de cuvânt a Ministerului Sănătăţii.

Autorităţile din Kinshasa au anunţat că au activat vineri un plan de ripostă împotriva acestei "epidemii de interes naţional". La rândul său, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat că epidemia nu constituie o urgenţă de ''interes internaţional".

În ultimul bilanţ, publicat vineri, autorităţile guvernamentale au declarat că au fost înregistrate 43 de cazuri, în timp ce OMS a raportat în aceeaşi zi 45 de cazuri dintre care 25 de decese.

Potrivit celui mai sumbru scenariu, o epidemie de Ebola ar putea izbucni în capitala Kinshasa, un oraş aglomerat în care milioane de locuitori trăiesc în condiţii insalubre, fără acces la sistemul de canalizare.

OMS a anunţat că va trimite în total 7.540 de doze de vaccin experimental în tentativa de a stopa răspândirea epidemiei. Prioritate în campania de vaccinare o au cei care au intrat în contact cu cazurile înregistrate până în prezent şi personalul medical. Vaccinul oferit de firma farmaceutică Merck & Co este fără licenţă, însă şi-a dovedit eficacitatea în timpul focarului de Ebola din Africa de Vest. Vaccinul trebuie depozitat la o temperatură cuprinsă între -60 şi -80 grade C, însă condiţiile din Republica Democrată Congo, o ţară cu valori de temperatură şi umiditate ridicate, sunt nesigure în acest sens.

Cea mai recentă epidemie de Ebola din Republica Democrată Congo datează din 2017. Controlată cu rapiditate, aceasta a provocat decesul a patru persoane, potrivit datelor oficiale.

Febra hemoragică Ebola provine de la un virus care se răspândeşte prin contact fizic cu fluide corporale infectate. Oamenii de ştiinţă cred că agentul patogen este răspândit pe distanţe mari de lilieci, care sunt gazde purtătoare şi, deşi nu se îmbolnăvesc, pot transmite virusul către alte animale arboricole, precum maimuţele. Virusul ajunge să infecteze oamenii care consumă carnea unor animale sălbatice purtătoare.