EXTERN

Războiul din Donbass a făcut 160 de victime de la începutul anului 2018

post-img

Peste 160 de persoane au devenit victime ale conflictului din Donbass de la începutul anului 2018, potrivit unui nou raport al Misiunii Speciale de Monitorizare a OSCE în Ucraina.

"În luna iulie, am confirmat informaţiile privind existenţa a şapte victime. De la începutul anului, însă, numărul total al victimelor a ajuns să fie de peste 160 de persoane, fiind vorba atât despre răniţi, cât şi despre decedaţi", a explicat Alexander Hug, adjunctul şefului Misiunii OSCE în Ucraina.

Potrivit lui Alexander Hug, situaţia din Donbass este "instabilă şi imprevizibilă". "Motivele pentru care violenţa nu încetează este o corelaţie strânsă între poziţiile părţilor şi existenţa armelor grele, care ar fi trebuit retrase cu mult timp în urmă", a adăugat oficialul OSCE.