EXTERN

Primul vaccin anti-COVID-19 din Occident care ajunge la o eficienţă de 90% după testarea la scară largă

post-img

Vaccinul dezvoltat de companiile Pfizer şi BioNTech împotriva COVID-19 este 90% eficient în a preveni infecţia cu noul coronavirus la oameni, potrivit SkyNews şi Bloomberg.

A treia fază a testelor clinice (testarea eficacităţii şi siguranţei la scară largă) făcute de Pfizer a implicat 43.538 de participanţi injectaţi. Aceştia au primit fie două doze de imunizant sau două doze de placebo, 90% dintre participanţi fiind protejaţi de virus în 28 de zile de la injecţie, transmite Digi24.ro

“Astăzi este o zi măreaţă pentru ştiinţă şi umanitate. Primul set de rezultate din Faza a 3-a de testare a vaccinului COVD-19 oferă dovada iniţială privind abilitatea vaccinului de a preveni COVID-19”, a spus preşedintele şi directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla.

„Cu această veste, suntem cu un pas semnificativ mai aproape de acordarea unei descoperiri atât de necesare oamenilor din întreaga lume pentru a ajuta la încheierea acestei crize globale de sănătate”, a adăugat el.

Rezultatele deschid calea companiilor pentru a obţine o autorizaţie de urgenţă de la autorităţile americane de reglementare, dacă cercetările suplimentare arată că vaccinul este şi sigur.

Deşi unele întrebări rămân, mesajul important este că Pfizer şi BioNTech sunt pe drumul de a fi primii producători de vaccin, după semnarea în avans a acordurilor cu guverne de la nivel mondial pentru a livra sute de mii de doze. Este şi un semnal bun pentru alte vaccinuri experimentale, în special cel dezvoltat de Moderna, care foloseşte o tehnologie similară.

Reluarea testării în ultimele faze a unui vaccin de la AstraZeneca şi Universitatea din Oxford, pe lângă reînceperea testelor separate ale companiei Johnson & Johnson mai oferă nişte speranţă în plus.

Potenţialele tratamente au întâmpinat obstacole, compania Eli Lilly stopând momentan înscrierea într-un studiu cu terapia ce foloseşte anticorpi.

Producătorii farmaceutici au promis să menţină rigorile ştiinţifice în căutarea unei modalităţi de a rezolva criza coronavirusului.