EXTERN

Primul deces atribuit ţigaretelor electronice în Belgia. Doctorii cer interzicerea dispozitivelor

post-img

Doctorii belgieni cer interzicerea ţigaretelor electronice, după ce recent a fost înregistrat în Belgia primul primul deces asociat cu folosirea acestor dispozitive, informează publicaţia The Brussels Times, citată de Mediafax.

Un adolescent a murit pe 6 noiembrie într-un spital din Bruxelles în urma complicaţiilor pulmonare, doctorii care s-au ocupat de cazul său suspectând că problemele medicale ale victimei au fost cauzate de folosirea ţigaretei electronice.

Adolescentul ar fi primit drept cadou o ţigaretă electronică şi a folosit ulei de CBD (cannabidiol, o substanţă prezentă şi în canabis, n.red). Doctorii suspectează că folosirea acestei substanţe a condus la o deteriorare rapidă la nivel pulmonar.

Potrivit tatălui victimei, adolescentul a fost spitalizată după ce timp de mai multe zile a avut probleme respiratorii şi "a tuşit o noapte întreagă", inclusiv cu sânge.

"Nu ştim care sunt efectele pe termen lung ale ţigaretelor electronice, nu avem o vedere de ansamblu destul de bună a chimicalelor care se află în interior", a declarat doctorul Ingel Demedts pentru postul Radio 1.

"Opinia Asociaţiei Europene a Pneumologilor este că ar trebui să fie o interdicţie", a adăugat doctorul.

În ceea ce priveşte cele aproximativ 40 de decese din SUA atribuite utilizării de ţigarete electronice, Demedts a afirmat că "în 80% din cazuri, decesul a fost cauzată de o substanţă adăugată de utilizatori în ţigareta electronică".