EXTERN

Primii migranţi ai caravanei au sosit la graniţa Mexicului cu SUA

post-img

Mii de migranţi din America Centrală înaintau rapid miercuri la bordul unor autocare traversând nord-vestul Mexicului, în timp ce grupuri desprinse din caravana principală cu migranţi au început să ajungă în Tijuana, la frontiera cu SUA, relatează Agerpres.

Aproximativ 350 de migranţi au sosit marţi în oraşul de frontieră mexican Tijuana, învecinat cu oraşul american San Diego din California.

''Vrem să ajungem (în SUA) cât se poate de repede. A trecut peste o lună de când am plecat din ţara noastră'', a declarat pentru AFP Saul Rivera, un salvadorian de 40 de ani, în statul mexican Sinaloa (centru-vest), unde au fost puse la dispoziţia lor autocare.

SUA au desfăşurat mii de militari la frontiera americano-mexicană. Marţi, autorităţile americane au închis parţial, cu baricade şi sârmă ghimpată, posturile de frontieră San Ysidro şi Otay Mesa, care duc în California.

Pe 9 noiembrie, preşedintele american Donald Trump a semnat un decret care permite respingerea automată a cererilor de azil depuse de către persoane care au traversat ilegal frontiera cu Mexicul, pentru a încerca să-i descurajeze pe migranţii din America Centrală să-şi continue călătoria.

Trump i-a calificat în mod constant pe migranţi drept ''infractori'' care vor să invadeze SUA.

Caravana cu migranţi, care a plecat din Honduras pe 13 octombrie, a ajuns la 7.000 de persoane, potrivit unor date ale ONU. Dar mulţi dintre ei au renunţat la călătorie sau s-au desprins din grupul principal.

Cetăţeni din Chile, Columbia, Costa Rica, Salvador, Guatemala, Mexic, Nicaragua, Panama, Peru şi Venezuela s-au alăturat unor hondurieni, majoritari în cadrul caravanei.

Alte două caravane, fiecare cu câte 2.000 de persoane, au luat de asemenea calea către SUA, pornind din America Centrală.