EXTERN

Prima discuţie telefonică Biden-Putin. Preşedintele SUA s-a arătat îngrijorat de arestarea lui Aleksei Navalnîi

post-img

Noul preşedinte al Statelor Unite, Joseph Biden, a discutat marţi, prin telefon, cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, exprimând preocupări privind arestarea disidentului Aleksei Navalnîi şi privind presupusa implicare a Moscovei în atacuri cibernetice, transmite Mediafax.

Doi oficiali de la Washington au declarat că Administraţia de la Moscova propusese de săptămâna trecută o conversaţie telefonică. Joseph Biden a acceptat, dar a dorit să se consulte mai întâi cu aliaţii europeni ai SUA, inclusiv cu liderii din Marea Britanie, Franţa şi Germania.

Înainte de conversaţia cu Vladimir Putin, Joe Biden a discutat marţi cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.

Potrivit oficialilor citaţi, Joseph Biden a exprimat preocupări, în discuţia cu Vladimir Putin, privind arestarea liderului opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, dar şi privind presupusa implicare a Rusiei în atacuri cibernetice şi în oferirea de recompense pentru atacuri asupra militarilor americani din Afganistan.

Conform agenţiei AP, Joe Biden i-a spus lui Vladimir Putin că ştie că Rusia a încercat să se implice în alegerile desfăşurate în SUA în 2016 şi 2020. Dar Joseph Biden a avut o atitudine diplomatică, semnalându-i preşedintelui Rusiei că este necesară prelungirea cu cel puţin cinci ani a Noului Tratat pentru Reducerea Armamentului Strategic (Noul START), care va expira în februarie.

Preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut o „normalizare” a relaţiilor ruso-americane în cadrul acestei prime convorbiri telefonice cu omologul său american Joe Biden, a indicat Kremlinul într-un comunicat.

Liderul de la Kremlin „a menţionat că o normalizare a relaţiilor dintre Rusia şi Statele Unite ar răspunde intereselor ambelor ţări, dar şi celor ale întregii comunităţi internaţionale, având în vedere responsabilitatea specială (a acestor două state) în ceea ce priveşte menţinerea securităţii şi stabilităţii în lume”, a indicat preşedinţia rusă.