EXTERN

Preşedintele sud-coreean s-ar putea întâlni cu Donald Trump şi Kim Jong-Un în Singapore

post-img

Preşedintele sud-coreean Moon Jae-In s-ar putea deplasa în Singapore pentru a se întâlni cu preşedintele american Donald Trump şi cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un, a anunţat luni un oficial de la Seul, transmite DPA.

Reuniunea trilaterală ar putea avea loc pe 12 iunie, atunci când Donald Trump şi Kim Jong-Un ar urma să aibă o întâlnire istorică, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei sud-coreene, pentru agenţia de presă Yonhap.

Întâlnirea va depinde de rezultatul discuţiilor între Washington şi Phenian, a adăugat oficialul sud-coreean.

Viitorul summitului Trump-Kim este însă incert după ce joi liderul de la Casa Albă a denunţat 'ostilitatea deschisă' din declaraţii recente ale Phenianului, deşi şi-a exprimat dorinţa de a se întâlni cu liderul nord-coreean.