EXTERN

Preşedintele Macron lansează consultări la Élysée în încercarea de a găsi o soluţie la criza declanşată de „vestele galbene”

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, lansează o serie de consultări la Palatul Élysée în încercarea de a găsi o soluţie la criza declanşată de protestele „vestelor galbene”.

Discuţiile încep în această dimineaţă şi la ele participă sindicatele, patronatele şi asociaţiile aleşilor locali.

Preşedintele Emmanuel Macron se va adresa naţiunii luni seara, la ora locală 20.00, în ceea ce va fi prima intervenţie a şefului statului francez de când au debutat protestele "vestelor galbene."

În funcţie de ce va anunţa, „vestele galbene” vor decide dacă vor continua sau nu protestele.

Ministrul Muncii a anunţat că nu va fi o creştere a salariului minim.

Peste o mie de persoane au fost reţinute la Paris după vioţentele de sâmbătă. Peste 136 de mii de „veste galbene” au protestat în intreaga Franţă.

Proprietarii magazinelor şi cafenelelor vandalizate evaluează pagubele şi încearcă să şteargă urmele dezastrului.

Ministrul Economiei, Bruno Le Maire vorbeşte despre o catastrofă pentru comerţ şi pentru economie, după al patrulea episod al „vestelor galbene”.

După ce autorităţile au anunţat că renunţă la mărirea taxelor pentru carburanţi, acum „vestele galbene” cer mărirea salariului minim, reducerea vârstei de pensionare şi scăderea impozitelor.