EXTERN

Premierul Theresa May afirmă că ameninţarea teroristă rămâne ridicată în Marea Britanie

post-img

Atacul comis astăzi în faţa Parlamentului de la Londra este şocant, a declarat premierul Theresa May, avertizând că ameninţarea teroristă rămâne ridicată în Marea Britanie.

Poliţia britanică a anunţat că un bărbat a intrat în mod deliberat cu maşina în pietoni şi biciclişti, rănind trei persoane, înainte de a lovi bariera de securitate din faţa Parlamentului britanic.

"Ameninţarea teroristă la adresa Marii Britanii rămâne ridicată. Cer populaţiei să fie vigilentă", a afirmat într-un comunicat Theresa May, care se află în concediu în afara Marii Britanii.

Purtătorul de cuvânt al şefei guvernului britanic a declarat că aceasta a avut discuţii cu oficiali ai serviciilor de securitate în cursul zilei de marţi.

Începând din martie 2017, a precizat el, 13 planuri de atentate islamiste şi patru ale extremei drepte au fost dejucate, scrie Agerpres.

De asemenea, la sfârşitul lunii iunie existau 676 de investigaţii în curs de desfăşurare conduse de serviciile de securitate britanice, a mai spus purtătorul de cuvânt al premierului May.