EXTERN

Polonia va demola toate monumentele sovietice de pe teritoriul său

post-img

Camera inferioară a Parlamentului Poloniei (Seimul) a votat joi în favoarea amendamentelor la Legea privind interzicerea propagandei comuniste sau a oricărei alte orânduiri totalitare prin denumiri de clădiri şi monumente.

Documentul presupune demolarea monumentelor din perioada sovietică, inclusiv a memorialelor dedicate Armatei Roşii, informează agenţia de presă TASS.

„Proiectul de lege a fost adoptat”, a confirmat serviciul de presă al Seimului pentru corespondentul agenţiei de presă ruse.

Majoritatea parlamentarilor polonezi s-au pronunţat în prima şi a doua lectură pentru adoptarea amendamentelor: în total, au votat 408 de deputaţi, dintre care 7 s-au opus şi 15 s-au abţinut.

În noua variantă a legii se subliniază că monumentele şi alte asemenea construcţii „nu pot aduce prinos de recunoştinţă persoanelor, organizaţiilor, evenimentelor sau datelor ce simbolizează comunismul sau alt regim totalitar”. Printre astfel de memoriale nu sunt incluse monumentele amplasate în cimitire sau pe teritoriul altor locuri de înhumare, monumente care nu sunt expuse publicului larg sau care sunt expuse în scopuri ştiinţifice, sub formă de opere de artă, precum şi monumentele incluse în registrul de monumente ale arhitecturii.

Monumentele care nu se numără printre aceste excepţii ar urma să fie demolate în decurs de 12 luni de la intrarea în vigoare a noilor amendamente.

Pe teritoriul Poloniei, experţii au numărat aproximativ 469 de asemenea monumente, dintre care 250 sunt dedicate Armatei Roşii.