EXTERN

Polonia a preluat preşedinţia anuală a OSCE: Soluţionarea conflictelor din Marea Neagră reprezintă o prioritate

post-img

Polonia a preluat preşedinţia anuală prin rotaţie a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), ministrul de externe polonez Zbigniew Rau îndeplinind rolul de preşedinte în exerciţiu al acestui for, relatează luni thenews.pl.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe polonez, Łukasz Jasina, a declarat că preşedinţia poloneză a OSCE se va concentra pe soluţionarea conflictelor internaţionale şi pe crizele post-pandemie, informează Agerpres, citat de caleaeuropeana.ro.

Jasina a subliniat, de asemenea, că OSCE este un cadru pentru dezbatere între ţările europene, dar şi între SUA şi Rusia.

”Varşovia urmează să pună accent pe subiectele schimbărilor climatice, inclusiv pe discutarea modalităţilor de realizare a neutralităţii climatice”, a spus reprezentantul diplomaţiei poloneze.

La o reuniune a Consiliului Permanent al OSCE, desfăşurată în iulie anul trecut, ministrul de externe Zbigniew Rau afirma că soluţionarea paşnică a conflictului ruso-ucrainean va fi una dintre priorităţile preşedinţiei poloneze a OSCE. El menţiona că eforturile Poloniei se vor concentra pe consolidarea securităţii, dar şi pe îmbunătăţirea societăţilor afectate de conflicte.

Polonia prezidează OSCE de la 1 ianuarie 2022 dar ministrul Rau va inaugura oficial preşedinţia şi va prezenta priorităţile Poloniei în cadrul sesiunii Consiliului Permanent al OSCE de la Viena din 13 ianuarie, conform unui comunicat de presă al organizaţiei.

Aceasta este a doua oară când Polonia asigură preşedinţia OSCE, după mandatul din 1998.

Prin poziţia Ministerului Afacerilor Externe, România a salutat preluarea, de la 1 ianuarie 2022, de către Polonia, a Preşedinţiei-în-Exerciţiu (PiE) a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă, şi pe această cale, sprijinul pentru obiectivele PiE poloneze, în special menţinerea pe agenda Organizaţiei a soluţionării conflictelor prelungite – subiect de interes strategic pentru România, alături de promovarea multilateralismului eficient, inclusiv în contextul provocărilor generate de pandemia de COVID-19, şi valorificarea deplină a potenţialului OSCE prin colaborarea cu bună credinţă pe toate dimensiunile de lucru ale OSCE – politico-militară, economică şi de mediu şi dimensiunea umană.

Partener strategic al României, Polonia preia mandatul de PiE într-un moment complex şi semnificativ pentru OSCE, cu mize majore pentru securitatea europeană în ansamblu. Soluţionarea conflictelor prelungite din regiunea Mării Negre şi Vecinătatea Estică reprezintă o prioritate strategică pentru România şi una din temele promovate activ şi la nivelul OSCE. În contextul actual de securitate, implementarea deplină a principiilor şi angajamentelor asumate de către statele participante la OSCE reprezintă singura modalitate de garantare a securităţii şi de consolidare a stabilităţii, transparenţei militare şi predictibilităţii securitare în spaţiul OSCE”, a declarat cu acest prilej ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu. 

Toate aceste elemente au fost deja comunicate părţii poloneze cu prilejul consultărilor sectoriale şi legăturilor apropiate existente între cele două ministere ale afacerilor externe, inclusiv cu prilejul consultărilor dintre cei doi miniştri ai afacerilor externe, purtate la Bucureşti la finalul lunii noiembrie 2021.

Preşedinţia-în-Exerciţiu a OSCE se exercită anual, în baza unei decizii consensuale a tuturor celor 57 de state participante. Funcţia de Preşedinte-în-Exerciţiu este deţinută de ministrul afacerilor externe al statului desemnat. Acesta numeşte reprezentanţi speciali pe tematicile/dosarele gestionate la nivelul Organizaţiei, care asistă PiE în îndeplinirea mandatului.

Conflictele prelungite, temă importantă promovată de PiE OSCE polonă, au fost incluse la iniţiativa ministrului român al afacerilor externe pe agenda UE în anul 2021, aceasta fiind discutată pe fond la reuniunea informală a miniştrilor de externe europeni la 27 mai 2021, la Lisabona, dezbatere urmată de turneul ministrului Bogdan Aurescu împreună cu omologii austriac şi lituanian în Caucazul de Sud în luna iunie 2021 şi de prezentarea de concluzii şi propuneri concrete la o reuniune subsecventă a Consiliului Afaceri Externe. Tema conflictelor prelungite din regiunea Mării Negre a fost prezentată de ministrul român de externe şi la reuniunile NATO din 2020 şi 2021, respectiv la Consiliul Ministerial OSCE din decembrie 2021.