EXTERN

Peste 140 de foci moarte au fost descoperite în Lacul Baikal. Experţii ruşi se tem de o epidemie

post-img

Descoperirea a peste 140 de foci moarte în Lacul Baikal din Siberia îi nedumereşte pe oamenii de ştiinţă şi a dus la apariţia unor temeri privind declanşarea unei epidemii în rândul acestei specii rare, relatează DPA.

"Toate cadavrele sunt ale unor animale puternice şi pe deplin dezvoltate, dintre care 80% sunt femele", au anunţat oficialii din oraşul Irkutsk, din apropiere, într-un comunicat. Experţii încearcă de mai multe zile să stabilească cauza deceselor în masă.

Foca de Baikal trăieşte, după cum sugerează şi numele, numai în Lacul Baikal, cel mai vechi şi mai adânc lac din lume, şi este una dintre puţinele specii de focă care trăiesc în apă dulce. Autorităţile ruse estimează populaţia de foci de Baikal la circa 128.000 de exemplare.

Autorităţile locale au solicitat formarea unei comisii comune pentru investigarea situaţiei.

Deşi se crede că boala misterioasă nu reprezintă un risc pentru oamenii, procurorii i-au avertizat pe localnici să nu intre în contact cu carnea focilor moarte. Media locală a relatat în trecut că unii localnici au hrănit câinii cu carnea de focă.

O analiză iniţială indică faptul că animalele au murit de stop cardiac, informează agenţia de ştiri TASS, citându-l pe Sergei Grochotov, din cadrul biroului veterinar din Irkutsk.

De asemenea, au fost examinate stomacurile şi tracturile digestive ale focilor, care erau goale, ceea ce sugerează că acestea ar fi fost malnutrite. Oamenii de ştiinţă analizează acum mostre de apă şi animalele din lanţul trofic al focilor pentru a găsi originea problemei.

Focile endemice sunt una dintre atracţiile Lacului Baikal, o destinaţie populară de-a lungul căii ferate transsiberiene şi unul dintre "magneţii" pentru turişti ai Rusiei.