EXTERN

Pediatrii britanici avertizează: Brexit, un risc pentru sănătatea copiilor!

post-img

Brexit-ul constituie un risc real pentru sănătatea copiilor din Marea Britanie, punând sub semnul întrebării recrutarea de medici specialişti şi accesul la fonduri pentru cercetare, relevă un raport citat marţi de Press Association, conform Agerpres.

"Intrăm într-o perioadă de schimbare şi incertitudine. Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană creează preocupare în ce priveşte accesul la importante fonduri europene pentru sănătatea copiilor şi potenţialul impact negativ asupra accesului la medicamente şi la alte forme de tratament", notează Colegiul regal de pediatrie (RCPCH), care a realizat studiul.

Preşedintele RCPCH, profesorul Russell Viner, a salutat "prioritatea acordată de guvern sănătăţii copiilor", dar a atras atenţia că au apărut "riscuri semnificative", din cauza "nesiguranţei politice generate de Brexit", care creează "îngrijorări legitime" în ce priveşte recrutarea de cadre medicale specializate în pediatrie şi accesul la medicamente şi fonduri europene vitale pentru cercetarea medicală.

"Guvernul trebuie să ia măsuri chiar acum pentru a asigura că se acordă prioritate resurselor umane din pediatrie şi investiţiilor în cercetare pentru sănătatea copiilor, pentru a minimaliza potenţialul impact negativ al Brexit-ului", a menţionat Viner.

RCPCH salută iniţiativele pentru copii ale guvernului de la Londra cum sunt combaterea obezităţii şi a tulburărilor psihiatrice, dar cere mai multe măsuri în privinţa sărăciei în rândul copiilor, menţionând efectele negative ale tăierilor de fonduri publice pentru sănătate.

Sărăcia şi inegalităţile în rândul copiilor "pot distruge mare parte din actualele progrese", a afirmat prof. Viner, potrivit căruia lipsurile "sunt un factor major de contribuţie la o stare de sănătate precară şi pot duce la abuzul de alcool sau droguri, obezitate, probleme mintale şi deces".