EXTERN

Pediatrii americani recomandă părinţilor să cumpere jucării clasice pentru cei mici

Pediatrii recomandă părinţilor să cumpere pentru cei mici jucării clasice. Pentru copiii în vârstă de până la 5 ani, cuburile, jocurile puzzle şi jocurile de cărţi cu personaje îndrăgite sunt cele mai indicate, ne sfătuiesc pediatrii americani. Mai ales acum, de sărbători, părinţii au tendinţa să cumpere jucării electronice, care pentru copiii mici nu sunt recomandate.

Cum alegem jucăriile pentru copii în era digitală - aşa este intitulat raportul publicat de Academia Americană de Pediatrie, iar principala concluzie este aceea că părinţii cumpără micuţilor jucării prea sofisticate, electronice şi digitale, fără să ţină cont de nevoile vârstei.

„Unii părinţi cred că cele mai bune jucării sunt cele cu sonerii electronice, fluiere şi ecrane digitale, lucruri sofisticate. În realitate, nu e adevărat. Cele mai bune jucării, sunt cele mai simple", afirmă pediatrul Alan Mendelshon.

Unul dintre motivele pentru care cei mai mici de 5 ani nu trebuie să primească jucării digitale sau electronice este acela că ei au mare nevoie de interacţiunea cu părinţii sau ceilalţi membri ai familiei. La jocurile clasice participă mama, tata, fraţii, surorile, în timp ce un copil mic lăsat să se joace cu dispozitive electronice se va simţi singur.

Erika Evers, fabricantă de jucării,  declară că este în acest domeniu de 26 de ani. „Am văzut tendinţa spre jocuri video şi jucării  electronice, care sunt tot mai cerute, dar noi întotdeauna oferim alternative. Jocurile video şi cele electronice au şi ele rolul lor, dar copiii mici au nevoie de interacţiune”, mai adaugă Erika Evers.

Raportul pediatrilor americani arată că folosirea în exces a jucăriilor digitale poate afecta dezvoltarea vorbirii, poate duce la obezitate şi la sentimentul de înstrăinare faţă de părinţi.