EXTERN

Pandemia din Rusia e mai gravă decât susţin autorităţile afirmă mai mulţi activişti civici. Kremlinul vine cu o replică

Preşedintele rus, Vladimir Putin, va analiza solicitarea mai multor cetăţeni de a institui măsuri sporite de combatere a coronavirsului. Este răspunsul Kremlinului la scrisoarea unor activişti, medici şi jurnalişti, care cred că situaţia privind pandemia din Rusia e mai gravă decât susţin autorităţile.

Până acum, Rusia a raportat 253 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi un singur deces. Numărul infecţiilor e vizibil redus în comparaţie cu multe alte ţări europene, iar preşedintele rus susţine că acest lucru s-ar datora măsurilor eficiente ale autorităţilor.

„Majoritatea ţărilor deja au de suportat consecinţele acestei boli şi în domeniul sănătăţii, şi în domeniul economic. Însă datorită măsurilor operative luate din timp, şi la nivel regional, şi la nivel federal, deja în primele săptămâni de răspândire a epidemiei în lume, noi am reuşit să prevenim pătrunderea în masă, vreau să accentuez, în masă a pătrunderii şi răspândirii bolii în Rusia”, a menţionat preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

Pe fondul unui nivel de risc sporit, situaţia în general se află sub control.

În pofida măsurilor preventive anunţate de Putin, până acum doar în marile oraşe au fost impuse restricţii privind adunările publice sau închiderea unor instituţii de învăţământ. Mai mult, Rusia şi-a închis total frontierele abia miercuri, după ce numărul de infecţii anunţate a crescut cu 30 la sută în doar două zile. În aceste condiţii, mai mulţi activişti civic trag un semnal de alarmă şi acuză autorităţile că ar ascunde numărul adevărat al infecţiilor, dar şi al deceselor.

Principalul opozant al Kremlinului, Alexei Navalnîi, a declarat că autorităţile ruse marchează cazurile de infectare cu coronavirus şi le prezintă drept pneumonii sau infecţii respiratorii acute. În acest sens, Navalnîi face trimitere la datele oficiale, potrivit cărora numărul îmbolnăvirilor de pneumonie a crescut în prima lună a anului cu aproape 40 la sută faţă de ianuarie anul trecut.