EXTERN

Pandemia de coronavirus a depăşit 3 milioane de cazuri la nivel global. Câţi oameni au murit din cauza bolii COVID-19

post-img

La nivel global au fost înregistrate peste 3 milioane de infecţii cu noul coronavirus, luni dimineaţă, potrivit statisticilor centralizate de site-ul worldometers.org. Dintre cei 3,002,887 de oameni infectaţi, 207.000 au murit. De asemenea, 882.000 s-au vindecat.

În 15 zile, numărul deceselor în întreaga lume s-a dublat, în condiţiile în care pragul de 100.000 de morţi se atinsese la 10 aprilie, scrie Digi24.

Cele mai multe cazuri de COVID-19 sunt raportate în SUA, aproape 1 milion de infecţii. Statele Unite au şi cei mai mulţi morţi, peste 55.000. Doar 118.000 dintre cei infectaţi în SUA s-au vindecat. 

Statele Unite sunt urmate de Spania, cu 226.000 de infecţii şi 23.000 de morţi şi de Italia cu aproape 200.000 de cazuri şi 26.000 de morţi. Franţa, Germania, Marea Britanie şi Turcia sunt ţările unde au fost raportate peste 100.000 de cazuri.