EXTERN

Opt copii ucişi şi şase răniţi de o bombă la un punct de control în nordul Afganistanului

post-img

Opt copii au fost ucişi în explozia unei bombe în provincia afgană Faryab, în nordul Afganistanului, transmite sâmbătă dpa, citând oficiali afgani.

Explozia a avut vineri seară, în districtul Sherin Tagab, a declarat Nadir Saeedi, membru al consiliului provincial, precizând că alţi patru copii au fost răniţi.

Un alt membru al consiliului, Mohammad Arif, a indicat un bilanţ de opt morţi şi şase răniţi, transmite xinhuanet.com.

Dispozitivul exploziv a fost instalat în apropierea unui punct de control pentru a viza forţele de securitate, au precizat cei doi oficiali.

Ei i-au indicat drept responsabili pentru explozie pe talibani, care nu au comentat deocamdată pe acest subiect.

Potrivit unui raport din februarie al Misiunii de Asistenţă a Naţiunilor Unite în Afganistan (UNAMA), în 2017 a fost consemnat un bilanţ al victimelor civile de 10.453 persoane, dintre care 3.438 ucise şi 7.015 rănite.

Deşi cifra reprezintă o scădere de 9% faţă de 2016, raportul scoate în evidenţă numărul ridicat al victimelor provocate de atentate sinucigaşe şi de alte atacuri cu dispozitive explozive improvizate, scrie Agerpres.