EXTERN

Opozantul rus Alexei Navalnîi nu va putea candida la alegerile din 2018

post-img

Opozantul rus Alexei Navalnîi, aflat în prezent în campanie pentru prezidenţialele din Rusia, din luna martie, nu va putea candida decât începând cu 2028, din cauza condamnării pe care a decis-o justiţia împotriva sa, anunţă Radio Chişinău.

Şefa Comisiei electorale a Rusiei, Ella Pamfilova, a spus că Alexei Navalnîi trebuie să aibă cazierul curat pentru a se putea prezenţa la alegeri, scrie sursa.

"Când această scadenţă va ajunge, în 2028 plus cinci luni, va putea fi candidat (...) Are toată viaţă înaintea lui. Are toate cărţile în mână", a menţionat Ella Pamfilova.

În luna iunie, Comisia Electorală îl declarase ineligibil pe opozantul de 41 de ani, fără a preciza durata, din cauza unei condamnări la 5 ani de închisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri, într-un dosar din 2009. Alexei Navalnîi a acuzat un proces "fabricat" cu "evident motive politice". 

Avocatul şi bloggerul Navalnîi, devenit opozantul numărul 1 al lui Vladimir Puţin, spune însă că are dreptul să se prezinte la alegeri, bazându-se pe Constituţia Federaţiei Ruse, care spune că oricine poate candida, dacă nu se află în închisoare. 

"E o minciună", a replică Ella Pamfilova, care invocă legea electorală. 

Alexei Navalnîi se află în prezent în puşcarie pentru 20 de zile, pentru faptul că a făcut apel la manifestaţii "neautorizate". El trebuie eliberat duminică.