EXTERN

Obligat de Parlament, Boris Johnson cere liderilor europeni să prelungească termenul pentru Brexit

post-img

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a confirmat sâmbătă seară că a primit scrisoarea prin care premierul Marii Britanii Boris Johnson solicită o nouă prelungire a termenului privind Brexit până la data de 31 ianuarie 2020, în condiţiile în care Camera Comunelor a votat sâmbătă să nu supună unei aprobări Acordul de Retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Potrivit BBC şi The Guardian, Boris Johnson a trimis la Bruxelles trei scrisori, însă scrisoarea de prelungire a termenului de retragere a Marii Britanii din UE nu este semnată. În scrisoare este precizat că Marea Britanie propune extinderea termenului pentru Brexit până la 31 ianuarie 2020 cu posibilitatea devansării termenului dacă un acord este ratificat până la acea dată. Într-o altă scrisoare, de această dată semnată, Johnson arată că săptămâna viitoare va face tot posibilul pentru aprobarea acordului care să permită ieşirea Marii Britanii din UE la 31 octombrie 2019.

Am primit scrisoarea de amânare. Voi începe consultările cu liderii UE pentru a decide cum reacţionăm”, a scris Tusk, pe contul său de Twitter.

De altfel, în cursul serii de sâmbătă, Tusk a vorbit la telefon cu Johnson, iar şeful executivului de la Londra i-a confirmat că va trimite o scrisoare până la finalul zilei, acesta fiind nevoit să respecte legea.

La 4 septembrie, parlamentarii britanici au aprobat o lege prin care îl obligă pe Boris Johnson să ceară prelungirea Brexit-ului până la 31 ianuarie 2020 dacă un acord nu este agreat până la data de 19 octombrie. Sâmbătă, 19 octombrie, parlamentarii britanici au votat, într-o sesiune extraordinară convocată pentru acordul privind Brexit, să amâne votul asupra acestui acord până când va fi adoptată legislaţia prin care s-ar implementa acordul.

Un detaliu de culoare este acela că Boris Johnson, la două zile după votul din data de 4 septembrie, a afirmat că ”mai bine aş muri într-un şanţ” decât să nu livreze Brexit-ul.

Potrivit BBC şi The Guardian însă, Boris Johnson a trimis la Bruxelles trei scrisori, iar scrisoarea de prelungire a termenului de retragere a Marii Britanii din UE nu este semnată. În scrisoare este precizat că Marea Britanie propune extinderea termenului pentru Brexit până la 31 ianuarie 2020 cu posibilitatea devansării termenului dacă un acord este ratificat până la acea dată.