EXTERN

O furtună de zăpadă puternică a blocat Washington. Joe Biden a avut probleme la coborârea din Air Force One

post-img

Joe Biden a aterizat cu Air Force One la Washington pe o furtună de zăpadă care a blocat capitala Statelor Unite. Preşedintele american a reuşit să părăsească avionul abia după jumătate de oră, după ce personalul de la aeroport s-a luptat să ducă scările până la uşa aeronavei. S-a întors la Casa Albă cu maşina, pentru că pe o aşa vreme ar fi fost periculos cu elicopterul.

Joe Biden s-a întors luni la Casa Albă după vacanţa sa din Delaware, în timpul unei ninsori puternice în Washington DC care a făcut personalul aeroportului să se chinuie la pregătirea pistei de aterizare pentru Air Force One, potrivit NBC News.

La un moment dat, scara pe care trebuia să coboare Biden s-a blocat în zăpadă iar preşedintele şi personalul său au trebuit să aştepte jumătate de oră pentru a pleca.

Câteva camioane cu remorcă au derapat şi au blocat şoselele, forţând sute de oameni să rămână blocaţi în maşini.

Fără să poată folosi elicopterul pe o astfel de vreme, coloana oficială de maşini a preşedintelui american a trebuit să se mişte încet pe străzile acoperite de zăpadă. Coloana a fost nevoită să evite ruta obişnuită şi s-a mişcat cu aproape 30 de km pe oră.

Casa Albă a trebuit să anuleze conferinţa de presă zilnică. Birourile federale din regiunea DC sunt închise luni şi doar personalul de urgenţă este prezent la muncă.