EXTERN

Noul guvern de la Kiev s-a întrunit azi în prima sa şedinţă

Noul guvern ucrainean, în frunte cu premierul Denis Şmâgali, s-a întrunit azi dimineaţă în prima sa şedinţă.

Noul cabinet, votat aseară de Parlament, a abordat probleme organizatorice şi măsuri împotriva coronavirusului.

După ce ieri, a aprobat demisia fostului premier, Olexii Goncearuk, legislativul de la Kiev, a susţinut noul guvern cu peste 70 la sută din voturile deputaţilor prezenţi.

În cabinetul condus acum de fostul vicepremier, Denis Şmâgali, au intrat şi miniştri din fostul Guvern. Vadim Pristaiko a devenit vicepremier, menţinându-şi funcţia de ministru de externe. Între alţii, şi-au păstrat funcţiile ministrul de Interne şi cel al Justiţiei.

Remanierile guvernamentale survin pe fondul încercărilor autorităţilor de la Kiev, de a obţine împrumuturi de la Fondul Monetar Internaţional. Decizia FMI va depinde însă de progresele guvernului ucrainean privind reformele şi combaterea corupţiei.