EXTERN

Noi sancţiuni ale SUA împotriva Rusiei în legătură cu anexarea Peninsulei Crimeea şi încălcarea drepturilor omului

post-img

Statele Unite au anunţat noi sancţiuni ţintite împotriva a trei persoane şi nouă entităţi, în legătură cu anexarea rusă a Peninsulei Crimeea şi încălcarea drepturilor omului în regiunile din Ucraina controlate de Rusia.

Printre ţintele acestor noi măsuri punitive americane figurează un fost comandant al artileriei ruse, Vladimir Zariţki, fondatorul unei întreprinderi care operează în Crimeea, precum şi un agent al serviciilor ruse de informaţii (FSB), Andrei Suşko, „suspectat de răpirea extrajudiciară în 2017 a unui activist tătar din Crimeea”, a declarat Departamentul Trezoreriei Statelor Unite într-un comunicat. 

A treia persoană vizată este un viceministru al securităţii din autoproclamata republică Lugansk, Aleksandr Basov.

Sancţiunile financiare vizează să împiedice aceste persoane şi entităţi să facă afaceri cu americani şi să le interzică accesul pe piaţa Statelor Unite.

Potrivit Departamentului de Stat american, noile sancţiuni „subliniază parteneriatul ferm al Statelor Unite cu Ucraina şi Uniunea Europeană pentru a se opune împreună” atitudinii Moscovei în aceste regiuni ucrainene.

Administraţia Donald Trump a făcut cunoscut în această săptămână că va impune în viitorul apropiat sancţiuni economice mai generale împotriva Rusiei pentru rolul său în otrăvirea lui Serghei Skripal în Marea Britanie, informează Agerpres.