EXTERN

Nemulţumiri în coaliţia de guvernare. Posibilă întâlnire între Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu

post-img

Posibilă întâlnire astăzi la Palatul Parlamentului între Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. Tema de discuţie: nemulţumirile publice ale ALDE faţă de modificarea neanunţată a programului de guvernare. Liviu Dragnea a precizat astăzi că nu va fi aplicată "abrupt" nicio măsură fiscală, ci după ce vor fi făcute "analize şi simulări în detaliu".

"Există preocupări din punct de vedere al majorităţii parlamentare, al Guvernului ca toate companiile care lucrează în România să plătească impozitele cinstit şi la nivelul prognozat. Asta nu înseamnă că cele două-trei posibile măsuri nu pot fi discutate. Dar, nu va fi nicio măsură aplicată abrupt decât după ce se vor face analize şi simulări în detaliu. Dacă printr-o măsură care ar avea în vedere scoaterea la lumină a unor posibile transferuri de profit, dacă prin acea măsură firmele care acţionează corect ar fi afectate, acea măsură nu se va adopta", a declarat Liviu Dragnea.

Confruntaţi cu modul în care partenerii lor de guvernare iau deciziile, fără consultarea lor, liderilor ALDE le-a ajuns cuţitul la os, a transmis corespondentul TVR Marius Vulpe, de la Palatul Parlamentului. De altfel, în ultimele două zile, Călin Popescu Tăriceanu împreună cu alţi lideri s-au reunit în şedinţe restrânse la sediul central al ALDE pentru a analiza măsurile cu care pot veni în faţa lui Liviu Dragnea pentru a discuta care ar fi calea de compromis cu privire la măsurile fiscale pe care Guvernul Tudose ar urma să le aplice în perioada următoare.

Semnalul nemulţumirilor ALDE a venit încă de săptămâna trecută, atunci când în plenul Parlamentului, în ziua validării noului Guvern, senatorul Varujan Vosganian a arătat că ALDE susţine ideea unui impozit, dar unul care să ducă la scăderea contribuţiei companiilor şi nu la creşterea lor la bugetul de stat şi că sunt dispuşi la discutarea unui impozit pe trepte.

Conducerea PSD a mai venit cu unele măsuri care i-a iritat şi mai mult pe colegii din ALDE. Liderii ALDE i-au cerut lui Călin Popescu Tăriceanu să aibă o abordare ultimativă în relaţia cu Liviu Dragnea. Ne aşteptăm ca fie astăzi, fie până la sfârşitul săptămânii, să existe o discuţie în care să se tranşeze toate motivele de conflict, care - potrivit unor surse din ALDE - ar putea chiar duce la ruperea coaliţiei dacă nu se găseşte o cale de soluţionare, a mai transmis jurnalistul TVR.