EXTERN

Negociatorul şef al PE pentru Brexit critică oferta guvernului de la Londra privind drepturile cetăţenilor UE

post-img

Negociatorul şef al Parlamentului European pentru Brexit, Guy Verhofstadt, consideră că planul guvernului de la Londra privind drepturile cetăţenilor europeni în Marea Britanie după ieşirea ei din blocul comunitar nu le asigură acestora "nici pe departe ceea ce li se cuvine" şi chiar le oferă mai puţine drepturi decât britanicilor din Uniunea Europeană.

Într-o scrisoare comună remisă presei, Verhofstadt şi liderii a patru din principalele grupuri din PE — care reprezintă două treimi din voturile forului de la Strasbourg — califică oferta Londrei drept o "dezamăgire" şi amintesc că au puterea de a respinge orice acord cu privire la Brexit, subliniind că nu vor aproba nicio măsură care să-i priveze pe cetăţenii UE de drepturi deja dobândite. Mai mult, propunerea britanică ar duce la creşterea birocraţiei şi a incertitudinii pentru milioane de oameni, consideră semnatarii scrisorii, care mai atrag atenţia că oferta Uniunii Europene este una clară şi corectă şi le promite tuturor cetăţenilor — inclusiv celor britanici din UE — tratament egal şi menţinerea drepturilor de care beneficiază în prezent, notează agerpres.ro.

Guy Verhofstadt a insistat, întrebat de BBC, că atât cetăţenii Uniunii Europene din Marea Britanie, cât şi britanicii care trăiesc pe continent trebuie să-şi păstreze drepturile actuale, în loc ca guvernul să "inventeze un nou statut". Negociatorul şef al PE pentru Brexit a apreciat că propunerea Marii Britanii "creează un fel de cetăţenie de categoria a doua pentru cetăţenii europeni din Regatul Unit", ale căror drepturi le diminuează fără niciun motiv şi a reiterat că "în final, Parlamentul European va fi cel care va spune 'da' sau 'nu' ". „Vă pot asigura că nu va fi 'da' în cazul în care drepturile cetăţenilor europeni — şi la fel ale cetăţenilor britanici de pe continent — vor fi diminuate, aşa cum se prefigurează în acest moment", a punctat Verhofstadt pentru BBC.

Scrisoarea celor cinci notează că "Parlamentul European îşi rezervă dreptul de a respinge orice acord care îi tratează pe cetăţenii UE, indiferent de cetăţenie, mai puţin favorabil decât în prezent", întrucât "este vorba de o problemă care ţine de drepturile şi valorile fundamentale aflate în centrul proiectului european".

Semnatarii conchid că "la începutul lui 2019, membrii PE vor avea un ultim cuvânt în legătură cu acordul privind Brexitul" şi se angajează să "lucreze îndeaproape cu negociatorul UE şi cu cele 27 de state membre la conducerea acestor tratative".

În Parlamentul European se înregistrează evident un profund scepticism cu privire la oferta premierului britanic Theresa May pentru drepturile cetăţenilor europeni, a remarcat corespondentul BBC pentru Europa, în timp ce un purtător de cuvânt al guvernului de la Londra a apreciat că "poziţia prezentată PE este o distorsionare inutilă a unei oferte despre care unele state membre au afirmat deja că reprezintă o bază bună de negocieri".

"Din păcate, articolul cuprinde o serie de inadvertenţe care sunt deosebit de neconstructive şi pot genera preocupări nenecesare în rândul cetăţenilor Marii Britanii şi ai UE. Am spus întotdeauna că dorim un aranjament pe bază de reciprocitate, care să le permită cetăţenilor UE să trăiască în Marea Britanie aşa cum o fac şi acum, şi tocmai de aceea ne-am prezentat propunerea de a le asigura drepturile printr-un nou statut reglementat. Aceasta înseamnă că vor avea acces la educaţie, sănătate, asigurări sociale, pensii şi locuinţe sociale la fel ca cetăţenii britanici, în baza propunerilor înscrise în legislaţia britanică", a explicat purtătorul de cuvânt.

La 26 iunie, prim-ministrul britanic Theresa May a asigurat într-o alocuţiune în parlamentul de la Londra, că „niciunui cetăţean al Uniunii Europene care trăieşte legal în prezent în Regatul Unit nu i se va cere să părăsească” ţara după Brexit. Rezolvarea acestei probleme face parte dintre dosarele prioritare ale UE în cadrul negocierilor referitoare la Brexit, lansate oficial la 19 iunie. Celor 3,2 milioane de persoane aflate în această situaţie, Theresa May le-a dat asigurări că sunt „parte integrantă a ţesutului economic şi cultural” al Marii Britanii. Ea a subliniat însă că orice acord cu privire la statutul lor legal şi drepturile viitoare trebuie să fie reciproc şi să ofere de asemenea certitudine celor 1,2 milioane de britanici care trăiesc pe continent pentru perioada post-Brexit, adică după martie 2019.