EXTERN

NATO a întocmit un plan de acţiune pentru valul doi de COVID-19

post-img

Miniştrii apărării din statele NATO au convenit joi asupra unui plan de acţiune în cazul unui al doilea val de infecţii de COVID-19, în contextul în care alianţa militară încearcă să arate cum îşi poate aduce contribuţia în timpul crizei sanitare, relatează joi agenţia DPA.

Cele 30 de state membre urmează să constituie un stoc comun de echipamente medicale şi un fond cu resurse financiare care să fie folosit pentru achiziţia de produse medicale esenţiale, a anunţat secretarul general Jens Stoltenberg, la finalul celor două zile de discuţii între miniştrii apărării.

El nu a oferit alte detalii despre dimensiunea fondului sau despre data când stocul de echipMariana Ionescuamente medicale va fi disponibil, afirmând că încă ''este prea devreme pentru a spune'', dar a menţionat că unii aliaţi au început deja să avanseze angajamente şi unele contribuţii vor fi disponibile ''foarte curând''.

''Misiunea principală'' a NATO în contextul pandemiei de coronavirus este să asigure ''că această criză sanitară nu devine o criză de securitate'', e explicat Stoltenberg.

Totuşi, el a ţinut să sublinieze contribuţiile recente ale Alianţei pentru operaţiuni civile, cum ar fi transportul pe cale aeriană a unor materiale medicale esenţiale şi a unor pacienţi, precum şi ridicarea de spitale de campanie.

Dar discuţiile dintre miniştrii apărării ai statelor NATO au fost oarecum umbrite de anunţul recent al preşedintelui Donald Trump privind retragerea a mii de militari americani din Germania, ţara care găzduieşte cel mai important contingent de trupe ale SUA în Europa. Conform unor surse din cadrul NATO citate de agenţia DPA, acest plan a stârnit în rândul aliaţilor temeri că Trump ar putea lua o decizie asemănătoare şi în ce priveşte Afganistanul.