EXTERN

Marea Britanie: Discuţiile continuă între Downing Street şi DUP pentru un acord de guvernare

post-img

Downing Street a anunţat duminică dimineaţă că se poartă în continuare discuţii cu partidul unionist nord-irlandez DUP pentru a se ajunge la un acord final de guvernare, după ce cu câteva ore înainte informase că a fost găsit un acord de principiu.

„Premierul britanic, Theresa May, a vorbit sâmbătă seară cu DUP pentru a discuta despre finalizarea unui acord atunci când Parlamentul îşi va relua lucrările săptămâna viitoare", a precizat un purtător de cuvânt al Downing Street într-un comunicat, citat de agerpres.ro

„Dorim să ajungem la acest acord pentru că va oferi stabilitatea şi siguranţa de care ţara are nevoie în momentul în care se îndreaptă spre Brexit şi pentru după aceea", a subliniat Downing Street.

Sâmbătă seară, un purtător de cuvânt al Downing Street anunţase că „Partidul Unionist Democrat nord-irlandez a dat undă verde principiului unui acord asupra liniilor directoare pentru a susţine guvernul conservator".

„Până acum, discuţiile au fost pozitive. Ele vor continua săptămâna viitoare pentru a stabili detaliile şi a găsi un acord", a declarat duminică într-un comunicat DUP, o mică formaţiune nord-irlandeză.

Susţinerea celor zece parlamentari ai DUP, partid regionalist protestant ultraconservator, este necesară pentru a le oferi conservatorilor conduşi de Theresa May o majoritate, după rezultatul dezastruos la legislativele anticipate de joi.

În loc să îşi extindă dominaţia în Camera Comunelor în perspectiva Brexitului, conservatorii au pierdut 12 mandate, ajungând la 318 deputaţi, cu opt mai puţini decât majoritatea absolută de 326.