EXTERN

Marea Britanie a fost afectată de o pană majoră de curent

post-img

Marea Britanie a fost afectată vineri de o pană majoră de curent, semnalată în mai multe zone ale ţării, inclusiv în capitala Londra, transmite postul BBC, citat de Mediafax. Potrivit autorităţilor, întreruperea energiei electrice a fost provocată de o avarie a sistemului de transport al energiei. Traficul feroviar a fost perturbat, iar traficul rutier din Londra a fost îngreunat.

Compania National Grid, care administrează reţelele de transport de gaze naturale şi energie electrică din Anglia şi Ţara Galilor, a anunţat vineri seara că avaria care a cauzat pana de curent din Marea Britanie a fost remediată, potrivit Reuters.

Un purtător de cuvânt al companiei a anunţat că au existat probleme cu două generatoare.

Reprezentantul National Grid a informat însă că problema a fost rezolvată.

Energia electrică a fost întreruptă la Aeroportul Newcastle timp de aproximativ 15 minute, dar aeroporturile Heathrow, Gatwick şi Luton nu au fost afectate.

Compania de căi ferate Network Rail a anunţat că toate trenurile care se aflau în circulaţie la momentul avariei au staţionat, iar sistemul de semnalizare a fost repornit.

Pasagerii au fost informaţi că există posibilitatea ca trenurile să înregistreze întârzieri semnificative.

Spitalul din Ipswich a anunţat că a fost afectat de pana de curent şi a informat că generatoarele nu au putut fi pornite.