EXTERN

Londra a prezentat planul post Brexit. Controlul deplin asupra frontierelor şi acceptarea imigranţilor calificaţi

Guvernul de la Londra a prezentat detaliile planului post Brexit în privinţa relaţiilor dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană. Se propun, între altele, o zonă de liber schimb pentru produse şi o imigraţie selectivă din Europa. Planul a provocat o criză guvernamentală şi scandal în parlament.

Documentul prezentat în parlamentul de la Londra are 98 de pagini. A fost aprobat de guvern săptămâna trecută şi a provocat demisia ministrului de externe şi a celui pentru Brexit.

Londra doreşte, între altele, instituirea unei noi zone de liber schimb pentru bunuri, destinată să menţină schimburi comerciale fără fricţiuni cu UE.

Planul a fost prezentat de noul ministru pentru Brexit.

Mai mulţi membri ai parlamentului au cerut documentul. Şedinţa a fost întreruptă minute în şir.

Ministrul britanic pentru Brexit, Dominic Raab: Este un plan nou şi detaliat pentru un parteneriat principial, pragmatic şi ambiţios între Marea Britanie şi UE. Vom controla numărul celor care intră în ţara noastră. Vom introduce controale de securitate mai puternice la frontiere.

Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow: Este un motiv de nemulţumire considerabilă în această cameră, aşa cum se manifestă în ultima oră, de ambele părţi, că domnul onorabil ţine un discurs despre o Carte Albă ale cărei copii nu sunt disponibile membrilor parlamentului.

Marea Britanie nu va mai accepta migraţia masivă a forţei de muncă din Europa, ci doar imigranţi cu înaltă calificare, a declarat premeirul Theresa May.

Pentru prima dată după decenii, vom avea control deplin asupra frontierelor noastre . Şi va fi Londra şi nu Bruxelles-ul cea care decide cine trebuie primit să trăiască şi să lucreze aici, a mai spus premierul britanic.