EXTERN

Liderii Uniunii Europene se reunesc la Bruxelles

post-img

Liderii europeni se reunesc joi şi vineri la Bruxelles. Şefi de stat şi de guvern din 27 de state membre vor discuta cele mai fierbinţi subiecte ale momentului. România va fi reprezentată de preşedintele Klaus Iohannis.

Pe agenda discuţiilor sunt cazul spionului de origine rusă Serghei Skripal, dar şi Brexitul. La reuniune va fi prezent şi preşedintele SUA, Donald Trump.

Relaţiile externe vor fi în prim-plan la reuniunea Consiliului European. Este vorba despre legăturile dintre Uniune şi Turcia, dar şi cele cu Rusia, tot mai tensionate după ce Marea Britanie a acuzat autorităţile de la Kremlin de moartea fostului spion rus Serghei Skripal.

Un punct tensionat îl reprezintă şi relaţiile cu SUA. Conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în ceea ce priveşte comerţul, referitor la măsurile recente anunţate de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, Klaus Iohannis va accentua importanţa comerţului liber şi va sublinia faptul că măsurile protecţioniste nu sunt de natură să sprijine dezvoltarea economică la nivel global.

De asemenea, liderii europeni urmează să adopte liniile directoare care vor defini cadrul relaţiilor viitoare UE – Marea Britanie.

Cu prilejul participării la reuniunea Consiliului European, preşedintele Iohannis va lua parte şi la Summitul Partidului Popular European, potrivit qmagazine.ro.