EXTERN

Liderii europeni se reunesc la Bruxelles să analizeze rezultatele alegerilor

La Bruxelles începe marţi procesul de desemnare a şefilor principalelor instituţii ale Uniunii: preşedinţii Consiliului, Parlamentului şi Comisiei Europene.

Nu se va stabili, astăzi, care va fi arhitectura funcţiilor din instituţiile europene, dar se va da un trend care se va finaliza la summitul din luna iunie.

Oficial lucrările nu au început însă o parte dintre liderii europeni a venit aici înaintea dineului din acestă seară.

Emmanuel Macron este venit aici ca sa-i convingă pe colegii săi să renunţe la sistemulSpitzenkandidat pe care instituţiile europene l-au instituit şi în care am văzut că mai mulţi politicieni - printre care Frans Timmermans, Manfred Weber -au candidat pentru a ajunge la preşedinţia Comisiei Europene.

Macron încearcă să impună un francez într-una dintre cele două instituţii în Consiliul UE sau Comisia Europeană şi se pare că nu va precupeţi niciun efort pentru a-l promova pe Michel Barnier, un politician cu anvergură, ministru în ţara sa, de două ori  comisar european şi negociator şef desemnat de Comisia Europeană pentru Brexit.

Manfred Weber este un politician german din Bavaria, cunoscut la nivel local şi în PE unde este şeful Popularilor Europeni.

Dacă nu reuşeşte să îl impună pe Michel Barnier, Emmanuel Macron este hotărât să vină pe masă cu propunerea lui Christine Lagarde.

În ceea ce priveşte Consiliul UE nu se ştie încă cine ar putea sa-l înlocuiască pe Donald Tusk. Este un soi de tradiţie nemărturisită să fie cineva din est.

Este de aşteptat ca din toamna viitoare Consiliul să fie condus tot de un occidental.