EXTERN

Kofi Annan, fost secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, a fost înmormântat în ţara sa natală, Ghana

post-img

Fostul secretar general al ONU, Kofi Annan, a fost înmormântat, joi, în ţara sa natală, Ghana. Au fost organizate funeralii naţionale la care au participat şefi de stat şi lideri din întreaga lume.

Au fost trei zile de doliu naţional care au precedat ceremonia înmormântării. Simpli cetăţeni, rude, prieteni şi demnitari din toată lumea i-au adus un ultim omagiu lui Kofi Annan.

Ceremonia de înmormântare a avut loc joi dimineaţă la Centrul internaţional de conferinţe din Accra.

În dreptul sicriului acoperit cu drapelul Ghanei s-au recules şefi de stat africani, reprezentanţi ai Uniunii Europene, Prinţesa Beatrix, fostă suverană a Olandei, Antonio Guterres, actual secretar general al ONU.

Înhumarea a avut loc într-un cadru privat, la un cimitir din capitala Ghanei.

Kofi Annan s-a născut pe 8 aprilie 1938, la Kumasi, în Ghana.

În 1962 s-a alăturat Organizaţiei Naţiunilor Unite ca ofiţer pentru chestiuni administrative şi buget în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii la Geneva. A lucrat apoi la Addis Ababa în cadrul Comisiei Economice pentru Africa, în cadrul Forţei de urgenţă a ONU în Ismailia (UNEF II), la Geneva în cadrul Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiaţi şi în câteva poziţii cu statut special la New York în cadrul unor departamente care vizau resursele umane (1987-1990), buget şi finanţe (1990-1992) şi menţinerea păcii (martie 1992-decembrie 1996).

Înainte de a fi ales secretar general al ONU, a fost numit în funcţia de subsecretar general pentru menţinerea păcii.

În perioada ianuarie 1997-decembrie 2006, a fost cel de-al şaptelea secretar general al ONU. După încheierea mandatului şi-a continuat activitatea diplomatică.

A fost un susţinător constant al drepturilor omului, al statului de drept, al Africii. A jucat un rol proeminent în crearea Fondului Global pentru lupta împotriva HIV/SIDA, a tuberculozei şi a malariei, în adoptarea primei strategii a ONU pentru combaterea terorismului.

Pentru demersurile sale în slujba protecţiei drepturilor omului şi pentru revitalizarea ONU a primit, la 10 decembrie 2001, la Oslo, Premiul Nobel pentru Pace.

Kofi Annan a încetat din viaţă pe 18 august, la vârsta de 80 de ani, la domiciliul său din Elveţia.