EXTERN

Kievul cere Parisului un „nou summit” cu Putin privind războiul din estul Ucrainei

post-img

Ministerul ucrainean de Externe a cerut vineri Parisului un nou summit cu Rusia şi Germania, pentru ”a avansa” în soluţionarea conflictului Kievului cu Moscova în Donbas, relatează AFP.

”Ucraina este convinsă că, pentru a avansa, este necesar un nou summit al liderilor «formatului Normandia»”, a declarat ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba, în urma unei reuniuni cu omologul său francez Jean-Yves Le Drian.

Preşedinţii francez Emmanuel Macron, rus Vladimir Putin, ucrainean Volodimir Zelnski şi cancelarul german Angela Merkel s-au întâlnit la 9 decembrie 2019 la Paris, în cadrul unei prime reuniuni între rus şi ucrainean.

Purtin şi Zelenski şi-au exprimat atunci o serie de dezacorduri şi dorinţa de a le depăşi.

 

”Este necesar un nou summit la care să participe (Vladimir) Putin, în vederea unei noi avansări”, insistă şeful diplomaţiei ucrainene.

Kuleba şi-a exprimat regretul faţă de faptul că două puncte de trecere a frontierei deschise de Kiev la frontieră rămân închise de partea rusă.

”Ne-am epuizat toate eforturile”, apreciază ministrul ucrainean.

Ucraina luptă împotriva separatiştilor proruşi în regiunile Doneţk şi Lugansk, în est, din 2014, în cel mai sângeros război din Europa după Războiul din Balcani din anii '90.

Războiul a izbucnit la câteva săptămâni după anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea de către Moscova şi s-a soldat cu peste 13.000 de morţi şi aproape 1,5 milioane de deplasaţi.

Intensitatea confruntărilor armate a scăzut puternic în urma unor acorduri de pace încheiate în 2015 la Minsk, însă procesul politic prevăzut prin aceste acorduri se află într-un punct mort de atunci.

Le Drian consideră că ”foaia de drum” adoptată în decembrie 2019 este ”în continuare pe masă”.

”S-au înregistrat progrese în domeniul securităţii, care s-au tradus într-un armistiţiu respectat, dar care în prezent începe să se clatine un pic”, apreciază el, în contextul în care două persoane - un militar şi un civil - au fost ucise, iar alte două au fost rănite într-o intensificare bruscă  a ostilităţilor.

”Este necesar să se urmeze concluziile acestei reuniuni de la Paris, în vedeea unei reactivări a dimensiunii politice a acestui acord şi unei atenţii deosebite faţă de dimensiunea securitară”, apreciază şeful diplomaţiei franceze.

”Însă, pentru a avansa este necesar, evident, ca toţi actorii să hotărască să facă acest lucru”, subliniază el.

Sursa: News.ro