EXTERN

Kennedy după vizita în Rusia: Putin este dictator, iar guvernarea rusă e ca mafia

post-img

Unul din reprezentanţii delegaţiei senatorilor americani, care a vizitat recent Rusia, John Kennedy, susţine că nu poţi avea încredere în preşedintele rus, Vladimir Putin, iar să ai de-a face cu guvernarea de la Moscova este ca şi cum ai avea de-a face cu „mafia”.

Potrivit Associated Press, John Kennedy a prezentat, ieri, 9 iulie, concluziile sale după vizita delegaţiei senatorilor americani în Rusia, care a avut loc în perioada 30 iunie-4 iulie. „Nu există o filosofie politică în Rusia, este filosofia politică a mafiei. Banii şi puterea reprezintă filosofia lor. Aceasta este filosofia lui Putin, care conduce cu o mână de fier. Este un dictator”, a declarat senatorul. 

În acelaşi timp, Kennedy a notat că nu există presă liberă în Rusia, se atestă o discrepanţă dintre situaţia financiară a populaţiei şi cea a elitelor, iar poporul rus merită ceva mai bun. „Nu poţi avea încredere în Putin”, a mai menţionat senatorul american.  

Potrivit reprezentantului SUA, deşi autorităţile ruse au fost avertizate referitor la faptul că vor fi sancţionaţi şi mai dur în cazul în care vor interveni în cadrul alegerilor, acestea au negat de fiecare dată amestecul lor în procesul electoral. 

John Kennedy a mai anunţat că s-a întâlnit cu mai mulţi reprezentanţi ai guvernului rus, însă cel mai dificil i-a fost să discute cu ministrul de Externe, Serghei Lavrov. „Ceea ce vrea Rusia este ceea ce domnul Putin vrea, iar ceea ce vrea domnul Putin este status. Este într-adevăr ca şi cum ai avea de-a face cu mafia”, a conchis reprezentantul Senatului SUA. 

Menţionăm că ultima întrevedere între senatorii americani şi reprezentanţii guvernării de la Moscova a avut loc în 2016, iar Kremlinul a anunţat că întrunirea a fost una destul de bună.