EXTERN

Kazahstanul anunţă că l-a reţinut pe fostul şef al securităţii naţionale, un apropiat al lui Nazarbaev, pentru acuzaţii de „trădare”

post-img

Autorităţile din Kazahstan l-au reţinut pe Karim Massimov, fostul şef al comitetului pentru securitate naţională al ţării, pentru suspiciuni de trădare, relatează Reuters.

Massimov, care a fost concediat în timpul acestei săptămâni ca urmare a protestelor care au zguduit întregul Kazahstan, a fost reţinut împreună cu un număr de alţi oficiali din statul kazah, au anunţat reprezentanţii comitetului pentru securitate naţională. Ceilalţi oficiali nu au fost numiţi şi nu au fost date nici alte detalii cu privire la situaţie.

Massimov nu a putut fi contactat de jurnaliştii Reuters, anunţă agenţia de presă. Massimov este văzut ca fiind un apropiat al fostului preşedinte, Nursultan Nazarbaev. El a fost prim-ministru de două ori şi s-a aflat şi în fruntea administraţiei prezidenţiale la momentul în care Nazarbaev se afla în fruntea statului, iar ulterior a condus Comitetul pentru Securitate Naţională.

Până acum, zeci de oameni au murit în protestele masive care au erupt în tot Kazahstanul de la sfârşitul săptămânii trecute. La invitaţia lui Kassim Tokaev, actualul preşedinte al Kazahstanului, trupe ruseşti au intervenit în ţară împotriva protestatarilor.