Julian Assange ar putea să se prezinte în faţa unui comitet al Senatului SUA
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Julian Assange ar putea să se prezinte în faţa unui comitet al Senatului SUA

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, care se află de şase ani în ambasada Ecuadorului la Londra, are în vedere o ofertă de a se prezenta în faţa unui comitet al Senatului SUA pentru a discuta despre presupusa intervenţie rusă în alegerile din 2016, a anunţat joi avocatul său.

WikiLeaks a publicat o scrisoare din partea Comitetului de Informaţii al Senatului SUA, miercuri, prin care i-a cerut lui Assange să se pună la dispoziţie pentru a depune mărturie în persoană, într-o audienţă cu uşile închise, în ancheta privind implicarea Moscovei în campania prezidenţială din 2016, care l-a ajutat pe Donald Trump să devină preşedinte.

Rusia respinge acuzaţiile, iar Trump neagă orice implicare.

„Cererea Senatului Statelor Unite ale Americii confirmă interesul pentru participarea lui Julian Assange la audiere”, a transmis într-un comunicat avocatul Jennifer Robinson.

„Instanţa a cerut ca el să se prezinte personal într-un loc şi timp agreabil pentru ambele părţi. Noi luăm în serios această propunere, dar trebuie să il asigurăm pe Julian Assange că protecţia lui va fi garantată”, se mai arată în comunicat.

Assange locuieşte în ambasada Ecuadorului din anul 2012, când a primit azil politic, pentru a evita extrădarea în Suedia unde ar fi trebuit să răspundă unor acuzaţii pentru abuz sexual care ulterior au fost retrase.

Similare