EXTERN

Jaf la o bancă din Paris: Hoţii au fugit cu o pradă de la aproximativ treizeci de seifuri

post-img

Mai mulţi indivizi au jefuit marţi la Paris o bancă din cartierul de lux Champs Elysees într-un scenariu rocambolesc, sechestrând timp de câteva ore persoanele prezente în localuri şi făcându-se apoi nevăzuţi cu conţinutul de la aproximativ treizeci de seifuri, a indicat o sursă apropiată anchetei, relatează AFP.

Sosiţi în jurul orei 07:30 GMT, hoţii au părăsit locul către jumătatea zilei, după ce au sechestrat oamenii în interior, care au fost stropiţi cu un lichid a cărui natură urmează a fi stabilită.

Suspecţii au reuşit să deschidă aproximativ treizeci de seifuri ale instituţiei, o agenţie Milleis Banque (anterior Barclays Bank), după care au dispărut, a adăugat sursa.

Prejudiciul nu este cunoscut deocamdată.


Foto: (c) Bertrand Combaldieu / AP


După-amiază, mai multe vehicule ale forţelor de ordine erau încă parcate pe bulevardul Champs Elysees, în apropierea băncii. O furgonetă cu sigla „Laboratorul Central” era de asemenea staţionată în faţa intrării în agenţia păzită de poliţişti.

„Nu am auzit nimic, nu am văzut nimic. Când au venit forţele de ordine atunci am aflat ce s-a întâmplat. Ni s-a cerut să rămânem în magazin. Aceasta a durat două ore şi am deschis”, a declarat pentru AFP un vânzător, Pierre, de la un magazin situat vizavi de agenţia bancară.

În februarie 2018, un bărbat înarmat a încercat să atace o agenţie bancară în apropiere de Arcul de Triumf din Paris şi a fost rănit cu gloanţe de către poliţie în cursul interpelării sale.

În 2017, un magazin de ceasuri de lux din apropiere de Champs Elysees a fost atacat de către doi indivizi înarmaţi care au reuşit să fugă cu o pradă de „mai multe sute de mii de euro”, transmite Agerpres.