EXTERN

Italia prelungeşte restricţiile de intrare pe teritoriul ţării, inclusiv pentru cetăţenii Republicii Moldova

post-img

Pentru a contracara şi a controla răspândirea virusului COVID-19 pe întreg teritoriul Italiei, la 6 septembrie 2020, Premierul italian a semnat un nou decret prin care sunt prelungite, până la 7 octombrie curent, restricţiile de intrare pe teritoriul Italiei, stabilite anterior prin decretul din 07 august 2020.

Astfel, râmâne în continuare interzisă intrarea în Italia a persoanelor care în ultimile 14 zile au vizitat sau tranzitat următoarele ţări: Armenia, Bangladeş, Boznia Herţegovina, Brazilia, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Oman, Panama, Peru, Republica Moldova, Republica Dominicană, Kosovo, Muntenegru, Serbia şi Columbia.

Ca excepţie de la această regulă este permisă intrarea în Republica Italiană a următoarelor categorii de persoane:

1. cetăţenii statelor Uniunii Europene, statelor Acordului Schengen, Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Andorrei, Principatului Monaco, Republicii San Marino şi Statului Vatican, care au reşedinţă/domiciliu în Italia. Aceştia pot intra în Italia, prin completarea unei declaraţii şi cu respectarea obligatorie a carantinei de 14 zile;

2. membrii familiilor cetăţenilor statelor UE, statele părţi la Acordul Schengen, Regatul Unit, Andorra, Monaco, San Marino sau Vatican, care au reşedinţa în Italia (soţi, concubini, parteneri de concubinaj, copii dependenţi sub vârsta de 21 de ani, ascendenţi dependenţi), la fel cu completarea unei declaraţii respectarea obligatorie a carantinei de 14 zile;

3. echipajelor şi personalului mijloacelor de transport;

4. funcţionarii şi agenţii, oricum ar fi numiţi, ai Uniunii Europene sau ai organizaţiilor internaţionale, agenţilor diplomatici, personalului administrativ şi tehnic al misiunilor diplomatice, funcţionarii şi angajaţii consulari, personal militar, italian şi străin, în exercitarea funcţiilor lor.

Totodată, persoanele care sosesc din Grecia, Malta, Spania şi Croaţia au obligaţia ca în ultimile 72 de ore înainte de a sosi în Italia să efectueze un test molecular sau antigen cu ajutorul unui tampon, sau să fie supuse verificării cu teste rapide la momentul sosirii în Italia, sau în termen de 48 de ore de la data sosirii.

La fel, rămâne obligatorie purtarea măştilor în toate spaţiile închise dar şi în exterior în intervalul de timp 18.00-06.00, acolo unde nu se poate respecta distanţa de un metru.

Discotecile şi stadioanele râmân închise, iar mijloacele de transport vor circula cu o capacitate de 80% de ocupare a locurilor, pentru a permite respectarea distanţei.