Chiar înainte de sosirea extremei drepte la putere în Italia, guvernul de centru stânga aflat la final de mandat închisese o mare parte din frontiera maritimă, cu preţul unor aranjamente controversate. Dar expulzările masive promise constituie o provocare mult mai delicată, comentează luni France Presse.
Programul comun al Mişcării 5 Stele (M5S, antisistem) şi al Ligii (extrema dreaptă) afirmă de fapt voinţa de a accelera examinarea cererilor de azil şi de a expulza sistematic pe cei respinşi, precum cei circa 500.000 de migranţi clandestini aflaţi în prezent în Italia.
În ritmul actual al expulzărilor - 6.514 în 2017, potrivit Ministerului de Interne italian -, acestea ar lua peste 75 de ani, au relevat canale media italiene.
Autorităţile de la Roma au dificultăţi în a obţine acordul ţărilor de origine pentru returnări, iar Italia nu dispune decât de un număr limitat de centre de primire a migranţilor. Dar programul comun prevede deja ridicarea altora noi şi majorarea la 18 luni a duratei maxime de cazare în aceste centre şi transferul spre expulzări a unei părţi din cei 4,2 miliarde de euro alocaţi în fiecare an primirii de migranţi.
Cât despre stoparea cursului de migranţi dinspre Libia, aceasta constituia deja prioritatea lui Marco Minniti, un fost comunist trecut prin serviciile secrete şi devenit ministru de interne în decembrie 2016, care a reuşit să reducă sosirile cu 80% la jumătatea lunii iulie 2017.
Datorită vechilor sale contacte în Libia, el a semnat acorduri cu autorităţile, dar şi cu unele miliţii locale pentru a-i bloca pe migranţi. Iar cu sprijin european, Italia a format şi echipat gărzile de coastă libiene pentru a face faţă acestei misiuni.
De la începutul anului, Ministerul de Interne italian a înregistrat 7.100 de sosiri prin Libia, precum şi 3.500 prin Tunisia, Algeria şi Grecia, în timp ce un bilanţ al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) semnalează că gărzile de coastă libiene au interceptat peste 6.500 de migranţi.
În afară de aceste cifre, s-a schimbat şi procedura. Timp de mulţi ani, gărzile de coastă italiene au coordonat de la Roma toate operaţiunile de salvare în zonă. De acum înainte, ele transmit fiecare semnal la Tripoli, care îşi asumă din ce în ce mai multe operaţiuni în acest sens.
Pentru migranţi, diferenţa este majoră. Când Roma coordonează, ei sunt conduşi în Italia. Dacă Tripoli o face, ei sunt reconduşi în Libia, unde mulţi dintre ei sunt la bunul plac al unui nou ciclu de violenţe şi de extorcări în centre de primire a migranţilor, unde domină o atmosferă de coşmar.
"Sosirile au scăzut, dar nu şi suferinţele", insistă Carlotta Sami, purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi.
Şi numărul organizaţiilor neguvernamentale care se ocupă de migranţi s-a redus la patru. Pentru ele, dificultăţile cresc. Adesea, libienii le ordonă să rămână la distanţă, inclusiv când ele sunt prea departe sau prea slab echipate pentru a interveni.
"Aceasta ne pune în situaţii imposibile", mărturiseşte Ruben Neugebauer, purtător de cuvânt al organizaţiei neguvernamentale germane Sea-Watch. "Dacă ne supunem, ne încălcăm obligaţia de a veni în ajutor. Dacă nu ne supunem, riscăm să nu putem să-i ducem pe migranţi în Italia sau să vedem vasul nostru confiscat de justiţia italiană", aşa ca în numeroase cazuri produse în ultimele luni, adaugă el.
Cât despre echipele de intervenţie coordonate încă de Roma, în aceste ultime săptămâni, gărzile de coastă nu au mai regrupat migranţi, ci au obligat toate navele să revină în Italia: plecări şi reveniri care grevează bugetele ONG şi îndepărtează navele de zona de salvare pentru 3 sau 4 zile.
De fapt, "traversarea este în prezent mai periculoasă ca oricând", explică Federico Soda, responsabil al OIM pentru Mediterana. Din ianuarie, OIM a înregistrat 383 de morţi sau dispăruţi în largul Libiei. Aceasta reprezintă 2,8% din plecările cunoscute, faţă de o medie de 2,2% în ultimii trei ani.
Pentru a limita şi mai mult sosirile, mai rămâne o soluţie: să li se refuze migranţilor salvaţi de nave europene - militare sau umanitare - debarcarea în Italia. Fostul ministru Minniti a încercat aceasta, dar fără rezultat
În ritmul actual al expulzărilor - 6.514 în 2017, potrivit Ministerului de Interne italian -, acestea ar lua peste 75 de ani, au relevat canale media italiene.
Autorităţile de la Roma au dificultăţi în a obţine acordul ţărilor de origine pentru returnări, iar Italia nu dispune decât de un număr limitat de centre de primire a migranţilor. Dar programul comun prevede deja ridicarea altora noi şi majorarea la 18 luni a duratei maxime de cazare în aceste centre şi transferul spre expulzări a unei părţi din cei 4,2 miliarde de euro alocaţi în fiecare an primirii de migranţi.
Cât despre stoparea cursului de migranţi dinspre Libia, aceasta constituia deja prioritatea lui Marco Minniti, un fost comunist trecut prin serviciile secrete şi devenit ministru de interne în decembrie 2016, care a reuşit să reducă sosirile cu 80% la jumătatea lunii iulie 2017.
Datorită vechilor sale contacte în Libia, el a semnat acorduri cu autorităţile, dar şi cu unele miliţii locale pentru a-i bloca pe migranţi. Iar cu sprijin european, Italia a format şi echipat gărzile de coastă libiene pentru a face faţă acestei misiuni.
De la începutul anului, Ministerul de Interne italian a înregistrat 7.100 de sosiri prin Libia, precum şi 3.500 prin Tunisia, Algeria şi Grecia, în timp ce un bilanţ al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) semnalează că gărzile de coastă libiene au interceptat peste 6.500 de migranţi.
În afară de aceste cifre, s-a schimbat şi procedura. Timp de mulţi ani, gărzile de coastă italiene au coordonat de la Roma toate operaţiunile de salvare în zonă. De acum înainte, ele transmit fiecare semnal la Tripoli, care îşi asumă din ce în ce mai multe operaţiuni în acest sens.
Pentru migranţi, diferenţa este majoră. Când Roma coordonează, ei sunt conduşi în Italia. Dacă Tripoli o face, ei sunt reconduşi în Libia, unde mulţi dintre ei sunt la bunul plac al unui nou ciclu de violenţe şi de extorcări în centre de primire a migranţilor, unde domină o atmosferă de coşmar.
"Sosirile au scăzut, dar nu şi suferinţele", insistă Carlotta Sami, purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi.
Şi numărul organizaţiilor neguvernamentale care se ocupă de migranţi s-a redus la patru. Pentru ele, dificultăţile cresc. Adesea, libienii le ordonă să rămână la distanţă, inclusiv când ele sunt prea departe sau prea slab echipate pentru a interveni.
"Aceasta ne pune în situaţii imposibile", mărturiseşte Ruben Neugebauer, purtător de cuvânt al organizaţiei neguvernamentale germane Sea-Watch. "Dacă ne supunem, ne încălcăm obligaţia de a veni în ajutor. Dacă nu ne supunem, riscăm să nu putem să-i ducem pe migranţi în Italia sau să vedem vasul nostru confiscat de justiţia italiană", aşa ca în numeroase cazuri produse în ultimele luni, adaugă el.
Cât despre echipele de intervenţie coordonate încă de Roma, în aceste ultime săptămâni, gărzile de coastă nu au mai regrupat migranţi, ci au obligat toate navele să revină în Italia: plecări şi reveniri care grevează bugetele ONG şi îndepărtează navele de zona de salvare pentru 3 sau 4 zile.
De fapt, "traversarea este în prezent mai periculoasă ca oricând", explică Federico Soda, responsabil al OIM pentru Mediterana. Din ianuarie, OIM a înregistrat 383 de morţi sau dispăruţi în largul Libiei. Aceasta reprezintă 2,8% din plecările cunoscute, faţă de o medie de 2,2% în ultimii trei ani.
Pentru a limita şi mai mult sosirile, mai rămâne o soluţie: să li se refuze migranţilor salvaţi de nave europene - militare sau umanitare - debarcarea în Italia. Fostul ministru Minniti a încercat aceasta, dar fără rezultat
