EXTERN

Italia impune carantina de 14 zile pentru persoanele venite din România şi Bulgaria

post-img

Numărul mare de infectări zilnice din România a determinat autorităţile de la Roma să ia măsuri drastice. De sâmbătă, persoanele care merg în Italia trebuie să intre obligatoriu 14 zile în carantină. Măsura, care se aplică şi în cazul bulgarilor, a fost anunţată de Ministerul Sănătăţii de la Roma, în contextul în care mulţi români care lucrează în Italia sunt acum acasă, în vacanţă.

Ministrul italian al Sănătăţii, Roberto Speranza, a anunţat vineri că a semnat un ordin care instituie carantina pentru persoanele care au călătorit în România şi Bulgaria în ultimele 14 zile. Decizie vine să prevină creşterea numărului de cazuri de COVID-19 importate.

Sunt exceptaţi de la această măsură membrii echipajelor mijloacelor de transport de mărfuri şi de persoane şi personalul navigant, precizează MAE.

Măsura se aplică până la data de 31 iulie, când va avea loc o reevaluare.

Ministerul Afacerilor Externe continuă dialogul cu autorităţile italiene şi va comunica public elementele de noutate care vor fi transmise oficial de către partea italiană.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice şi oficiilor consulare ale României în Republica Italiană:

* Ambasada României la Roma: +39 06.835.233.44, +39 06.835.233.52, +39 06.835.233.58, +39 06.835.233.56, +39 06.835.233.69, +39 06.835.233.71, +39 06.835.233.74, +39 345 147 3935 (telefon de urgenţă);

* Consulatul General al României la Milano: +39 0240098207, +39 02.40074018, +39 366.108.1444 (telefon de urgenţă);

* Consulatul General al României la Torino: +39 011 249 57 75, +39 011 249 52 64, +39 011 18 95 83 90, +39 338 756 8134 (telefon de urgenţă);

* Consulatul General al României la Trieste: +39 040 411 652, +39 040 452 8136, +39 040 416 350, +39 340 8821688 (telefon de urgenţă);

* Consulatul General al României la Bari: +39 080 548 1042, +39 080 546 1893, +39 080 548 4671, +39 080 546 1470, +39-334 604 2299 (telefon de urgenţă);

* Consulatul General al României la Bologna: +39 051 5872120, +39 051;5872209, +39 349 1178220 (telefon de urgenţă);

* Consulatul României la Catania: +39.095.537.909, +39 095 536 139, +39 320 965 3137 (telefon de urgenţă).
 

În Italia epidemia de COVID-19 a depăşit faza critică, dar creşterea recentă a noilor cazuri a fost pusă pe seama persoanelor venite din străinătate, şi anume cazurile importate.

Joi au fost confirmate pe ansamblul ţării 306 noi cazuri de COVID-19, faţă de 282 miercuri, din care 10 decese.