EXTERN

Încheierea programului de sprijin pentru Grecia: Emmanuel Macron salută curajul şi demnitatea poporului grec în timpul crizei

post-img

Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat luni, într-o postare pe Twitter, ''curajul'' şi ''demnitatea'' poporului grec în timp crizei economice, în contextul în care Grecia a încheiat luni în mod oficial cel de-al treilea program de ajutor financiar, la fel de strict precum celelalte programe nepopulare sub care a trăit din 2010, informează AFP.

''Încheierea astăzi a programului de sprijin înseamnă pentru poporul grec ieşirea din criză, pe care a înfruntat-o cu o demnitate şi un curaj care atrag respectul'', a scris preşedintele francez pe Twitter.

El a asigurat că ''Franţa rămâne de partea acesteia pentru ca noi să construim împreună, cu partenerii noştri, viitorul Uniunii Europene''.

După ce a primit de la creditorii săi (FMI, UE şi BCE) împrumuturi de 289 miliarde de euro în cadrul a trei programe de asistenţă (2010, 2012 şi 2015), Grecia a realizat în schimb o serie de reforme radicale, ceea ce a făcut să piardă un sfert din PIB-ul său în opt ani, pe fondul unei explozii a şomajului, care rămâne la 20% după atingerea unui maxim de 27,5% în 2013.

Grecia este ultima ţară, după Portugalia, Irlanda şi Cipru, care încheie programe de asistenţă financiară internaţională. Prin aceste programe s-a evitat prăbuşirea lor economică în timpul crizei, ceea ce ar fi riscat să afecteze şi zona euro în ansamblu.