EXTERN

Încă o companie aeriană a intrat în faliment şi a anulat toate zborurile

post-img

Adria Airways, singura companie aeriană din Slovenia, a anunţat luni că a depus cererea de plasare sub protecţia Legii falimentului, după ce nu a reuşit să găsească un investitor.

"Procedura de insolvenţă a fost demarată luni de echipa managerială a companiei", la tribunalul comercial din Kranj, care are la dispoziţie trei zile pentru a lua o decizie, a informat compania aeriană într-un comunicat de presă.

Imediat după acest anunţ, Autoritatea aeronautică civilă din Slovenia a revocat licenţa de funcţionare a Adria Airways, companie ale cărei avioane nu mai au autorizaţia de a zbura. De altfel, în ultimele săptămâni Adria Airways şi-a anulat aproape toate zborurile din cauza unor probleme financiare, scrie Agerpres.

Discuţiile care au avut loc în ultimele zile nu au permis găsirea unui investitor interesat să asigure continuarea activităţilor Adria Airways, o companie care asigură zboruri spre Europa cu plecarea din micul stat cu o populaţie cu două milioane de locuitori.

Statul sloven a vândut Adria Airways în anul 2016 către fondul german de investiţii 4K, după ce anterior a injectat 50 milioane euro în compania aeriană. Însă Adria Airways a continuat să înregistreze pierderi iar analiştii se aşteptau la falimentul său.

Dificultăţile cu care se confruntă compania aeriană slovenă, care numără aproximativ 500 de salariaţi, vin într-un moment în care şi alte companii aeriene traversează o perioadă dificilă precum companiile franceze XL Airways şi Aigle Azur sau compania Norwegian Air Shuttle.