EXTERN

În Japonia, numărul alunecărilor de teren aproape s-a dublat

post-img

În medie, 1.476 alunecări de teren s-au produs anual în Japonia în ultimul deceniu până în 2019, cu 47% mai mult faţă de perioada precedentă de 10 ani, pe măsură ce ploi mai abundente au căzut în ţară, se arată într-un raport guvernamental publicat vineri, relatează Agerpres.

Numărul mediu de alunecări de teren produs în fiecare an a fost de 1.006 între 2000 şi 2009, potrivit raportului realizat de Ministerul Infrastructurii, Transportului şi Turismului.

Potrivit documentului, numărul ploilor torenţiale a crescut cu circa 40% în ultimul deceniu, până în 2019, comparativ cu perioada de 10 ani cuprinsă între 1976 şi 1985.

Un număr record de 3.459 de alunecări de teren a afectat Japonia în 2018, inclusiv cele produse din cauza ploilor torenţiale în vestul ţării şi de un cutremur puternic pe insula Hokkaido (nord), a precizat ministerul.

În iulie 2018, ploile torenţiale din vestul Japoniei au declanşat inundaţii şi alunecări de teren, provocând moartea a 220 de persoane, cel mai mare număr de decese provocate de vreme în trei decenii.
În septembrie acelaşi an, un cutremur cu magnitudinea 6,7 s-a produs pe insula Hokkaido, provocând alunecări de teren şi peste 40 de decese.