EXTERN

Împuşcături la sediul central YouTube, din California. O femeie care ar fi deschis focul a fost găsită moartă

Trei persoane ar fi fost rănite de gloanţe, conform unor surse de securitate citate de presa americană. Sute de poliţişti au intervenit, în San Bruno, localitatea în care se află sediul central YouTube. Proprietarul, compania Google, a confirmat incidentul.

Mai mulţi angajaţi au postat mesaje pe Twitter în care anunţau că s-au baricadat în birouri. Alţii au reuşit să fugă din clădire. Apoi, sediul a fost evacuat, iar poliţiştii au pornit în căutarea persoanei care a deschis focul.

Unele canale americane de televiziune relatau că mai mulţi angajaţi ar fi fost răniţi.

Întreaga zonă a fost închisă si au sosit ambulanţe pentru a prelua eventualii răniţi.

Spitalul din San Francisco a anunţat că a fost adus un număr neprecizat de persoane împuşcate.

O persoană înarmată ar fi intrat în clădire şi a început să tragă. Presa relata că atacatorul ar fi o femeie. Ulterior, a fost găsită moartă de forţele de ordine, transmite CNN. Este posibil ca aceasta să se fi sinucis.